Republica de la Ploieşti, grozăvia pusă la cale împotriva Principelui Carol I

Caragiale însuşi a rămas suvenir cu sabia revoltei: ”mama mi-a luat sabia, pe care a aruncat-o, unde? nu ştiu, şi mi-a încuiat ghetele şi pălăria în scrin. O săptămână m-a ţinut astfel captiv, până s-a potolit primejdia.”

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Călătorie în timp. Fix în august 1870.

Sunt primii ani ai lui Carol de Hohenzollern. Sunt primii ani în care şi Carol, el, monarhul, e tânăr şi îşi caută locul. Totul era posibil, în acelaşi timp fiecare actor politic trebuia să-şi definească cum funcţionează noua Constituţie, care sunt limitele posibilului şi ale imposibilului. Până la urmă asta este cheia, una dintre cheile de lectură pentru ,,Republica de la Ploieşti,” pe care o propun eu, o lectură zic eu serioasă, nu în cheia ca la Caragiale, în sensul acesta, că actorii politici, în special roşii, testează limitele regimului, până unde se poate merge. Cred sincer că până la urmă nu şi-au imaginat niciodată concret cum ar funcţiona Republica, nu cred.

Roşii, dracii lui Brătianu şi Rosetti

Aveau influenţi în oraşele muntene. Ei erau convinşi că trebuie să ieşi în stradă, trebuie să-ţi lărgeşti, cum spunem noi astăzi, baza electorală. Nu ăştia sunt termenii lor, dar până la urmă practica lor asta este şi aveau o serie de meşteşugari, de ziarişti, de liberi profesionişti, notabilităţi ale oraşelor. Să aibă mai multe libertăţi publice, acesta e cuvântul cheie.

Este o comedie

Comedia iese din faptul că până la urmă a fost destul de rudimentar organizată, ar fi trebuit să fie o coordonare, n-a fost. Dacă e s-o luăm aşa, a fost un eşec răsunător de la început. Gândul  era să ridice toate mai multe oraşe, fracţiuni ale armatei. Sincer nu ştiu dacă a fost chiar o planificare profesionistă. Candiano Popescu, Eugeniu Carada, foarte activi sunt noua generaţie de roşii. Cred cu pasiune în ideile pe care le apără. Vor să se afirme printre altele şi ei, până la urmă, n-au răbdare. 

Caragiale

El are 17 – 18 ani. Şi Boborul, celebrul lui text, scris cam douăzeci şi ceva de ani mai târziu, să nu uităm. El era elev la Ploieşti. Şi prezenţa lui era normală, nu? Se întâmpla ceva nou, ceva ieşit din comun în Ploieşti. Ploieştiul era un bastion roşu. Era o tensiune probabil în oraş, ne putem imagina şi asta a surprins-o el, Caragiale, mai târziu, în anii care vin, inclusiv în Boborul.

Brătianu

Lovitura de stat din 1864. În acel moment toţi paşoptiştii, inclusiv Brătianu, se simt trădaţi, li se pare că e un eşec regimul lui Cuza proaspăt instaurat în `59. Nu mai semnifică libertate, nu mai semnifică ceea ce îşi doreau ei, ci e o concentrare a puterii care nu le place şi atunci ei, din `64, din `65, Brătianu în special şi ceilalţi roşii, ceilalţi radicali, încearcă să schimbe regimul, încearcă să scape de Cuza şi se gândesc la soluţii alternative. Într-adevăr Brătianu pleacă în Europa cu almanahul Gotha, faimosul almanah al familiilor regale din vremea respectivă şi mulţi l-au luat în derâdere, literalmente se pare că a plecat cu almanahul după el. A plecat în căutarea unui suveran. Au fost mai multe încercări, spre Belgia, chiar şi spre Franţa, au fost mai multe încercări care n-au reuşit. Până la urmă din familia Hohenzollern a fost acest Carol, să nu uităm Principatele în perioada respectivă nu sunt suverane, nu sunt un stat care poate să-şi decidă în mod suveran şeful, capul tuturor lucrurilor şi atuncea aceste călătorii pe Dunărea foarte pitorească, în felul ei, un între subiect de roman probabil, aşa se explică. Acest Hohenzollern a fost adus fraudulos pe teritoriul a ceea ce devenea încet, încet devenea un stat relativ autonom şi anume Romania. Brătianu a crezut în ideea acestui prinţ străin. Carol l-a dezamăgit rapid, destul de rapid, adică în trei ani mai târziu, momentul în care el nu mai este chemat să formeze Guvernul, nu mai e chemat deloc în Guvern.

Citeşte continuarea în Gândul